Terapie

Psiholog și Psihiatru - un parteneriat necesar

Psihologul are rolul de a susține emoțional clientul, iar psihiatrul de a diagnostica și trata medicamentos. Ambii au scopul de a te ajuta să fii bine

psiholog si psihiatru
Article

În România, numărul persoanelor care suferă de tulburări mintale este în continuă creștere, în 2019 fiind înregistrați peste 500.000 de oameni, potrivit unui raport INSP (Institutul Național de Sănătate Publică), dublu față de anul 2009. Deși cifrele sunt îngrijorătoare, în țara noastră încă există o stigmă socială îndreptată asupra celor care aleg să își trateze afecțiunile emoționale sau psihice. Unii dintre oameni merg pe ascuns la psiholog sau la psihiatru pentru că le este rușine să nu fie etichetați ca nebuni sau incapabili de a-și rezolva singuri problemele.

Din dorința de a contribui la reducerea stigmatului social și de a lămuri care sunt asemănările și deosebirile dintre ajutorul oferit de un psiholog și cel dat de un psihiatru, l-am întrebat pe Liviu Elefterie, Psiholog clinician și Psihoterapeut în terapia cognitiv-comportamentală, specialist Hilio, cum ne dăm seama de care dintre cele două tipuri de ajutor specializat avem nevoie.

 

Diferența dintre psiholog și psihiatru

Aș începe prin asemănările dintre psiholog și psihiatru și anume prin faptul că ambii au același scop, acela de a ajuta oamenii care trec printr-o perioadă grea din viața lor. Altfel spus, ambii au ca scop bunăstarea persoanelor pe care le tratează, iar pentru a-l atinge, de cele mai multe ori, ei lucrează împreună.

O diferența majoră între cei doi se referă însă la metoda de tratament pe care o abordează. Psihiatrul poate prescrie tratament medicamentos sau poate recomanda internarea, dacă va considera că este nevoie de asta, pe când psihologul se ocupă de tratarea problemelor clienților prin ședințe de consiliere, dar fără să prescrie medicamente.

Țin să menționez, încă de la început, că cele două metode nu se exclud una pe cealaltă. Psihiatrul are mai multe metode de tratament pentru diferite tulburări sau boli.

Din experiența mea, sunt multe cazuri de clienți în terapie care nu au nevoie de un tratament medicamentos, însă cred cu tărie că un pacient cu un plan de tratament dat de psihiatru are nevoie și de un psiholog.

Un psiholog va lucra cu mintea și va folosi mijloace psihologice precum:

  • consiliere
  • psihoterapie
  • hipnoză
  • tehnici de relaxare etc.

Un psihiatru va face terapie de susținere, dar va trata și corpul și va prescrie, în mare parte, medicamente. 

Atât psihiatrul, cât și psihologul pot direcționa pacienții unul către celălalt: psihiatrul către psiholog pentru sprijin emoțional, iar psihologul către psihiatru pentru medicație și monitorizarea acesteia.

 

Evaluare și tipuri de terapie

Cu toții știm sau avem momente în care dorim să le ascundem celor din jur problemele cu care ne confruntăm. Fie că vrem să îi protejăm, fie din rușine și de teama de a nu fi judecați și/sau etichetați.

Ce mai trebuie să știe persoanele care apelează fie la psiholog, fie apelează la psihiatru este că ambii respectă reguli de confidențialitate, iar identitatea oamenilor este mereu protejată indiferent că s-au recuperat sau nu.

Dorința pacientului de a trăi o viață mai bună are un rol foarte important în alegerea specialistului la care apelează și ce formă de terapie alege.

Psihologii vor evalua clienții și îi vor trata prin consiliere sau terapie prin vorbire. Terapia vorbirii este o metodă de tratament care ajută pacienții să-și reevalueze sentimentele și atitudinile, creând un comportament mai sănătos.

Un psiholog va lucra cu un client pentru a-l ajuta să identifice și să izoleze o problemă, să recomande potențiale schimbări de comportament și să determine cel mai bun curs de acțiune.

Sedinta online sau la cabinet cu specialistii Hilio. Programeaza acum!

 

Diagnostic și tratament

Psihiatrii joacă un rol crucial în procesul de diagnosticare, precum și în prevenirea și tratarea problemelor emoționale, mintale, comportamentale și de dezvoltare.

În timpul efectuării evaluărilor, acestea pot implica, de asemenea, examinări fizice relevante, teste de sânge sau teste farmacogenomice pentru a restrânge sfera diagnosticului.

În timp ce psihiatrii sunt specializați în fenomenele mintale, astfel de examinări fizice nu pot fi omise, mai ales dacă oferă indicii importante care să îi ajute să excludă alte posibile afecțiuni fizice.

Pe Huffington Post, Carol W. Berman, M.D., profesor asistent clinic de psihiatrie la NYU Medical Center din New York City, scrie:

Deoarece am aflat cum interacționează corpul cu mintea, nu putem exclude tulburările fizice ca și cauză de boli psihice. Acest lucru este important, deoarece o persoană poate avea o tiroidă hiperactivă, de exemplu, care poate declanșa atacuri de panică, anxietate, insomnie sau anorexie. Putem analiza testele de sânge tiroidiene sau putem solicita unui pacient să consulte un endocrinolog dacă bănuim că problema provine din boală tiroidiană.

În schimb, psihologii nu sunt medici și, prin urmare, nu pot efectua nicio examinare fizică și nici nu pot prescrie medicamente. Psihologii au mai multe forme de terapii prin care aceștia își desfășoară activitatea cu diferite răspunsuri la dificultățile oamenilor, fie terapie rapidă,  terapie de scurtă durată, precum Terapia Cognitiv – Comportamentală, Schema Therapy, și multe altele sau terapiile de lungă durată, precum Terapia Analitică.

Psihoterapia își propune să ajute clienții să-și identifice problemele și preocupările cheie, înainte de a trece la crearea unui plan de tratament pentru a obține rezultatele dorite.

Desfășurată adesea în mai multe ședințe, psihoterapia echipează individul cu strategii de rezolvare a problemelor și de coping emoțional pentru a depăși problema din acel moment, dar și a problemelor din viitor. De exemplu, dacă un client vine în speranța că va căuta ajutor pentru anxietatea socială, psihoterapia (cum ar fi CBT) ar fi foarte benefică în abordarea gândurilor și comportamentelor dezadaptative, limitatoare care alimentează emoțiile negative.

 

Ce te întreabă un psiholog?

Psiholog cu un pacientPentru că psihologii se folosesc de terapia prin vorbire, așa cum menționam mai sus, aceștia îți vor adresa întrebări care să te ajute să îți dai seama mai bine care sunt problemele cu care te confrunți. Sunt, de fapt, întrebări pe care probabil că ți le-ai adresat și tu, dar cu o formulare diferită.

Câteva exemple de întrebări pe care psihologul ți le poate adresa sunt următoarele:

  • Care este dificultatea pe care o resimți?
  • Când a apărut?
  • Cât de frecvent o resimți?
  • Există perioade în care problema se intensifică sau când se ameliorează?

Scopul acestora este de a te aduce cât mai aproape de tine, de a reuși să descoperi care sunt cauzele acestora, care sunt factorii declanșatori care îți pot cauza anumite reacții. În timp, vei observa că vei reuși singur să îți adresezi întrebările în mod corect și astfel îți va fi mult mai ușor să înveți să ai grijă de reacțiile și de emoțiile tale.

 

Ce te întreabă un psihiatru?

În cazul în care este necesar să apelezi la ajutorul unui medic psihiatru, este bine să știi cum se va desfășura un consult medical și la ce întrebări ar trebui să te aștepți din partea medicului.

Consultul constă în așa-numitul interviu clinic, adică o serie de întrebări legate de istoricul tău medical, familial și personal, simptomele pe care le experimentezi și care este starea ta de sănătate actuală.

Câteva exemple de astfel de întrebări:

  • Care este motivul pentru care te prezinți în cabinetul medicului?
  • Cu ce simptome te confrunți?
  • Cum îți afectează aceste probleme viața personală și pe cea profesională?
  • Ce tratamente urmezi în prezent?
  • Care este istoricul tău medical? (boli fizice sau psihice)
  • Există persoane în familia ta care sunt diagnosticate cu boli psiho-emoționale?
  • Care este momentul în care au debutat simptomele?

În afară de acest interviu clinic și în funcție de situația ta specifică, medicul psihiatru îți poate solicita și o serie de investigații și examinări paraclinice, cum ar fi analizele de sânge, RMN, CT, EEG etc.

 

Când mergi la psihiatru și când mergi la psiholog?

De regulă, apelezi la ajutorul unui psiholog atunci când nu reușești să îți controlezi emoțiile, când suferi de mici anxietăți, stres, traume și nu știi cum să le gestionezi singur. De asemenea, poți să alegi să urmezi ședințe de psihoterapie chiar dacă nu te afli în niciuna dintre aceste categorii, dar îți dorești să te cunoști mai bine și să te dezvolți din punct de vedere emoțional.

La psihiatru, în schimb, oamenii apelează atunci când afecțiunile psiho-emoționale îi împiedică să își desfășoare viața în mod normal și când se confruntă cu simptome specifice ale următoarelor boli: depresie cronică, halucinații, delier, bipolaritate, schizofrenie, tulburări de personalitate.

Câteva dintre simptomele care ar trebui să te pună pe gânduri sunt:

  • O stare permanentă de lentoare sau de agitație
  • Tulburări de somn
  • Modificarea apetitului
  • Lipsa plăcerii și a interesului
  • Schimbările de dispoziție
  • O stare de oboseală sau o energie excesive
  • Senzația de iritabilitate crescută
  • Scăderea capacitățiii de concentrare sau de luarea a unor decizii
  • Scăderea randamentului la locul de muncă
  • Senzația că ești singur

Te sfătuiesc să apelezi la ajutorul unui medic psihiatru dacă experimentezi astfel de simptome.

 

Psiholog și Psihiatru – un parteneriat necesar

Este de dorit ca psihologii și psihiatrii să lucreze în parteneriat pentru a oferi tratamente de calitate oamenilor. Nu întotdeauna persoana care are probleme are și nevoie de tratament psihiatric, însă este de dorit ca în momentul în care terapia trebuie susținută și medicamentos, să existe acest parteneriat pentru a asigura o calitate mai bună a vieții clienților.

Ambii, psihologul și psihiatrul, joacă un rol important în viața persoanelor care se confruntă cu anumite probleme, însă trebuie subliniat faptul că niciunul nu are “pastila magică” și nu poate face minuni.

Sunt situații în care tratamentele psihiatrice funcționează atât timp cât sunt administrate, însă apoi simptomatologia reapare întrucât este nevoie de o restructurare, atât cognitivă, cât și comportamentală. Vice versa, există situații în care terapia, oricât de mult și-ar dori clientul, nu funcționează până ce nu sunt administrate tratamente prescrise de către psihiatri.

Există psihiatri care, pe lângă Facultatea de Medicină, se specializează și pe diverse forme de terapii, însă nu tot timpul este așa. Psihologii își au menirea în a susține emoțional clientul, iar psihiatrii în a diagnostica și trata medicamentos. Cum spunea fiul meu, “psihologii sunt doctori de suflet. Vindecă sufletul”.

După cum observăm, ambii au un rol important. Pot funcționa individual, dar și împreună. De dorit este ca lângă fiecare psiholog să fie un psihiatru și lângă fiecare psihiatru să fie un psiholog.

 

Apelează cu încredere la specialiștii Hilio! Afecțiunile emoționale și cele mintale pot fi remediate dacă sunt tratate din timp!

 

Surse:

https://www.healthdirect.gov.au/psychiatrists-and-psychologists

https://www.yourhealthinmind.org/psychiatry-explained/psychiatrists-and-psychologists

https://psychcentral.com/lib/your-first-psychotherapy-session#what-to-expect

https://www.healthline.com/health/mental-health/what-to-expect-psychiatry-appointment

https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22702-psychiatrist

https://www.healthline.com/health/mental-health-professionals-types#takeaway

https://www.huffingtonpost.co.uk/

Scris de

Liviu Elefterie

Liviu Elefterie

Psihoterapie
Bun-venit! Sunt Psiholog clinician și Psihoterapeut în terapia cognitiv-comportamentală, Schema therapy, BPD, Terapie sistemică pentru cuplu și familile. Sănătatea în corp și în minte e calea spre fericire. Hai să vorbim! Ce crezi că ne poate menține fericiți și sănătoși? Calitatea relațiilor este convingerea mea și concluzia unuia dintre cele mai mari cercetări din istorie. Relațiile bune ne fac fericiți, sănătoși și rezilienți în calea incertitudinii. La polul opus, singurătatea, izolarea sau relațiile conflictuale provoacă anxietate, depresie, atacuri de panică. Sunt Psiholog și pe mine tot oamenii m-au impulsionat să cresc profesional și uman. Cred în rolurile oamenilor în poveștile pe care le trăim. Așa că rolul meu, ca om și ca specialist în psihoterapie, este ca în ședințele de terapie online să te ajut să-ți îmbunătățești în primul rând relația cu tine, apoi relația cu ceilalți. Într-un final, obiectivul nostru este să tratăm oricare sunt neajunsurile tale cu soluții concrete și acționabile de well-being. Pe tine ce schimbare te-ar face mai fericit? Hai să începem de aici.

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări de personalitate
Tulburări psihice asociate bolilor somatice
Atacuri de panică
Disfuncții sexuale
Dificultăți de relaționare
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Tulburări psihice
Burnout

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie